Procesoarele ARM: cel mai mare duşman al Sistemului de operare Android

Procesoarele ARM au devenit de câţiva ani tot mai populare, devenind inima dispozitivelor mobile şi generând un boom al smartphoanelor şi tabletelor. Unii analişti prezic chiar dispariţia procesoarelor x86, şi declinul iminent al gigantului Intel, a cărui eforturi de a concura succesul ARM sunt puerile. Mecanismul prin care compania mamă elaborează doar o arhitectură generală, iar apoi vinde licenţele pentru producerea procesoarelor propriu-zise, are însă şi numeroase minusuri.

Cumpărând un gadget inteligent atragem atenţia desigur la procesorul din inima sa: e unul ARM7 sau ARM9, are unul sau mai multe nuclee, frecvenţa de funcţionare. Cu toate acestea, din experienţa mea pot afirma că toate acestea sunt elocvente doar parţial. Diferenţele pe care le suferă procesoarele ARM în procesul de producţie, atunci când diferiţi ingineri caută să combine eficienţa reducând preţul, generează o paletă de incompatibilităţi, care se observă cu ochiul liber la modul practic, în timpul utilizării unor aplicaţii generice. Vorbesc aici în special de jocuri şi reproducerea conţinutului video. Ambele apelează la nucleul GPU, inclus în arhitectura ARM. Însă faptul că există n modalităţi de integrare a ultimelor în arhitectura RISC provoacă programatorilor ce elaborează astfel de aplicaţii probleme incomensurabile pentru a asigura consumatorului final o funcţionare sigură a accelerării H/W. Benchmark-urile sunt şi ele relative. În dependenţă de faptul dacă programul ştie cum să pună în valoare toate capacităţile procesorului, o unitate aparent mult mai slabă poate da scoruri mult mai bune decât una cu specificaţii mult mai avansate. De aceea, de exemplu, un procesor cu un singur nucleu funcţionând la 800 MHz poate oferi utilizatorului o experienţă pe Android mult mai bună decât un procesor cu două nuclee la 1,2 Ghz. Alt exemplu este când un procesor cu două nuclee poate înregistra video la 1080i, sau chiar 1080p, iar altul cu patru nuclee de abia dacă se isprăveşte cu 720p, chiar dacă dispozitivele din care fac parte includ un senzor de imagine identic.

De fapt problema e binecunoscută, de aceea majoritatea "analiştilor" afirmă că acesta este un minus serios al Androidului faţă de iOS, care rulează foarte bine, din simplu motiv că nu trebuie să asigure compatibilitate pentru zeci de subarhitecturi elaborate "pe sub masă". Dar, pe de altă parte, acest lucru asigură Androidul un plus important, deoarece producătorii de produse finale apelează la cele mai ieftine variante, iar acestea apar ca ciupercile după ploaie de la tot soiul de producători chinezi, care ştiu să tipărească circuite "la un preţ mai redus decât concurenţii de peste drum". De aceea pe lângă deosebita plăcere de a cumpăra un produs pe Android la un preţ extrem de avantajos, trebuie să ştiţi că jucaţi de fapt la o loterie: puteţi scoate lozul câştigător, dar la fel de posibil, să daţi peste unul pentru care veţi blestema Androidul pe veci, fără măcar să ştiţi că "buba" e alta.